Naşterea guvernării social-liberale a fost semnalul oficializării unui discurs anti-european şi anti-occidental ce nu are echivalent decât în mesajele primilor ani de guvernare fesenistă şi izolaţionistă de după 1992. Din ce în ce mai răspicat, purtătorii de cuvânt ai noii majorităţi au accentuat această latură autarhică şi xenofobă de care naţionalismul românesc, mai vechi sau mai nou, este inseparabil. Apărarea suveranităţii naţionale însemna apărarea dreptului unui stat membru al comunităţii euro-atlantice de a încălca, deliberat şi flagrant, normele democratice ce sunt însăşi temelia acestui spaţiu politic. “Patriotismul “ social-liberal implică apărarea unui regim ce a acuzat Statele Unite şi Uniunea Europeană de ingerinţă în treburile noastre interne.

Naţionalismul care începe să contamineze întreaga societate românească îşi are, natural, exponenţii săi mediatici şi politici. Între televiziunile trustului “ Intact”, pe de o parte, şi recentul naţional-liberal George Becali , pe de altă parte, unitatea de vederi este vizibilă şi previzibilă. Ostilitatea faţă de Occident este dublată de exaltarea izolării ce riscă să submineze, pe termen mediu şi lung, domnia legii şi achiziţiile democratizării. “ Naţiunea “ din faţa televizorului este un element inert, modelat de cei care, seară de seară,retrezesc demonii care au bântuit România în deceniile din urmă. O sinteză de populism, anti- occidentalism şi mistică naţională este pilonul ideologic în jurul căruia se organizează viziunea despre societate, individ şi patrie a majorităţii din parlamentul actual. Campania electorală care stă să înceapă va fi apogeul acestei ofensive mediatice şi instituţionale.

Şi totuşi, dincolo de această zgură care se adună, există o tradiţie a celei mai sincere şi nobile iubiri de patrie, tradiţie la care cei ce posedă o minimă memorie istorică sunt obligaţi să se întoarcă.