Proiectul de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac, finanţat şi de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiţii considerate de CE ca greşite, astfel că sunt posibile rezilierea contractului şi o nouă licitaţie, a afirmat premierul Ponta, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.
"Sectorul Nădlac-Arad este un proiect care, din păcate, a fost conceput şi licitat în condiţii considerate de Comisia Europeană greşite şi acolo, din acel motiv în special, Programul Operaţional Sectorial de Transporturi a intrat în faza de presuspendare. Acolo - corecţii financiare şi posibil rezilierea contractului şi o nouă licitaţie", a spus Ponta la RTV.
Agenţia MEDIAFAX a anunţat încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plăţile solicitate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru un contract de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate "iregularităţi şi suspiciuni de fraudă"
Posibilitatea întreruperii plăţilor este menţionată într-un document oficial obţinut de MEDIAFAX şi redactat după discuţia pe care ambasadorul României la UE, Mihnea Motoc, a avut-o la 3 iulie cu Walter Deffaa, directorul general al DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene) şi Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România din cadrul acestui directorat.
În această discuţie, reprezentanţii Comisiei Europene au transmis mai multe nemulţumiri în contextul existenţei unui risc ridicat de suspendare a programelor gestionate de DG REGIO.
"În ceea ce priveşte POS Transporturi, oficialul Comisiei a precizat că, în contextul identificării unor iregularităţi şi a unor suspiciuni de fraudă, în prezent se află în pregătire o scrisoare cu privire la întreruperea uneia din plăţile solicitate de că