APE acoperă domenii precum achiziţia de clădiri şi echipamente eficiente energetic, hârtie reciclată, echipamente uşor de reciclat, mijloace de transport nepoluante, alimente ecologice pentru cantine, energie electrică din surse regenerabile, sisteme de răcire şi încălzire ecologice etc.
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Asociaţia "Salvaţi Dunărea şi Delta" şi Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) au iniţiat Parteneriatul pentru dezvoltare durabilă şi Comunitateadurabila.ro în vederea adoptării unei Legi a Achiziţiilor Publice Ecologice (verzi). Un astfel de proiect, prin care s-ar impune alegerea produselor verzi în achiziţiile publice, a fost elaborat de ONG-uri şi Ministerul Mediului, în prezent fiind consultaţi alţi factori interesaţi - autorităţile, producătorii, societatea civilă.
Astfel, s-a constituit la minister un Consiliu pentru achiziţii publice ecologice, prezidat de ministrul Mediului Rovana Plumb şi din care mai fac parte, printre alţii, consilierul premierului Dante Stein şi Costel Popa de la Ecopolis, care să coordoneze toate aceste consultări pentru definitivarea proiectului, a anunţat vineri secretarul general al MMP Mircea Popa, în cadrul conferinţei "Achiziţii verzi pentru dezvoltare durabilă", organizată de Comunitateadurabila.ro în Capitală.
La întâlnire a participat şi Dan Lucian Vlădescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), care a pledat pentru completarea legislaţiei pentru achiziţii verzi cu componente de ordin economic şi social.
"Trebuie să încercăm să creăm nişte mecanisme paralele prin care această lege să aibă beneficii pe mai multe domenii. (...) Oamenii nu sunt atât de atenţi la chestiunea de mediu, sunt mai atenţi la problemele legate de economie, la factorul social", a arătat Vlădescu, adăugând că ar trebui consultat Minister