Ce te-a determinat să vii la „Vocea României“?
Am urmărit cu mare interes concursul de anul trecut şi mi s-a părut foarte bine închegat, concept la care lucrează oameni foarte profesionişti, astfel că am considerat că „Vocea României“ îmi poate oferi ocazia să cânt într-un cadru de mare însemnătate, ca o carte de vizită cu multiple recomandări. Că aici nu îmi va fi ruşine că am voce, că se sprijină calitatea şi nu cantitatea. Totodată, consider că este o rampă de lansare ideală. Sper ca Loredana, antrenorul meu, să îmi pună în valoare calităţile, să îmi aprecieze particularităţile. Sper să facem o echipă bună împreună şi să ne completăm.
Când ai cochetat prima dată cu muzica?
Când m-am născut, doctorul din sala de naşteri a zis: „Fata asta o să fie cântăreaţă!“, deşi nu prea am ţipat. Probabil că el a fost un fel de ursitoare... Prima mea apariţie pe scenă a fost la cinci ani (la pian), la opt ani (voce - muzică clasică) şi la 26 de ani cu vocea, interpretând piesa „How do you keep the music playing“. Cu toate că m-am născut în Botoşani, în anul 1986 părinţii mei au decis să se mute în Craiova, oraş în care mi-am petrecut întreaga copilărie şi adolescenţă. În anul 2003 am plecat la Bucureşti, deoarece am fost admisă la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, secţia Solistică-Pian, facultate unde am fost sub atenta îndrumare a marii pianiste Dana Borsan.
Care sunt amintirile care te-au marcat în copilărie?
Un moment marcant în copilăria mea a fost experienţa de câţiva ani în cadrul Operei Craiova. Lumea aceea fantastică m-a fascinat: mirosul decorurilor, costumelor, aglomeraţia de la machiaj, emoţiile dinaintea gongului, bezna din sală văzută de pe scenă. De fapt, dedublarea în sine, doar pentru câteva ore, mi se părea incredibilă! Atunci mi-am dorit cu ardoare să devin cântăreaţă, la cei doar opt ani pe care îi aveam.
