Domnule Preşedinte,

Dezolat de a nu vă fi putut convinge şi mai dezolat că, înainte de a urmări cu atenţie argumentele mele, v-aţi grăbit să-mi răspundeţi, în acelaşi număr al revistei pe care o conduceţi, şi să-mi aduceţi, în continuare, acuzaţii – ca să zic aşa – imaginare, în fine, surprins de faptul că mă denunţaţi posterităţii ca rău confrate şi răufăcător în mediu academic, vă solicit, domnule director, dreptul de a mă adresa cititorilor României literare, cu speranţa că voi reuşi să-i lămuresc măcar pe ei. Drept pentru care fac următoarele precizări:

1. Dl N. Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Ambasadorul UNESCO la Paris, directorul revistei în care public aceste rânduri etc. mă acuză în două numere ale României literare că de un deceniu şi mai bine n-am susţinut candidatura nici unui scriitor român contemporan în Academia Română. Îmi vine să-i răspund: Minciună în falş!... Dl Manolescu se înşeală profund. Consilierii săi i-au dat informaţii eronate. Păcat că n-a avut curiozitatea să le verifice. După primirea mea în Academia Română (martie 1991), o dată cu Marin Sorescu (cu un an înainte fuseseră deja primiţi Ştefan Augustin Doinaş, Augustin Buzura şi Grigore Vieru) au fost aleşi în Academia Română, în limita locurilor disponibile, următorii scriitori: Fănuş Neagu (1993), Geo Dumitrescu (1993), Nicolae Breban (1997), Dumitru Radu Popescu (1997), Nicolae Manolescu (1997), Dan Horia Mazilu (2001), Lászlóffy Aladár (cetăţean român) (2003) şi un număr, bineînţeles, de reputaţi lingvişti: Emanuel Kant Vasiliu (1992), Marius Sala (1993), Matilda Caragiu (1993), Gheorghe Mihăilă (1993), Gabriela Pană Dindelegan (2001), Grigore Brâncuş, Andrei Avram, Gheorghe Chivu (2010). Luând în consideraţie şi pe cel care face aceste precizări, numărul total al scriitorilor primiţi după 1990 în Academia Română (în clasa care înainte de război era num