Cinci membri CNA spun că postul TV Antena 3 nu este sancţionat corespunzător, în timp ce alţi patru resping acuzaţiile.
Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Valentin Jucan şi Mircea Deacă spun, într-un comunicat remis joi, 8 noiembrie de mediafax, că, prin nesancţionarea la timp şi proporţional cu gravitatea faptelor, CNA riscă să-şi piardă statutul de garant al interesului public şi să devină garant al intereselor Antenei 3. Cei 5 membrii CNA precizează că în mod „concret, este vorba despre campaniile duse împotriva unor instituţii şi autorităţi publice, împotriva unor persoane publice care fac parte din aceste instituţii şi aflate în exercitarea mandatului în momente decizionale”.
Aceştia consideră că “libertatea de expresie şi demersurile jurnalistice în interes public justificat nu au nicio legătură cu felul în care au fost purtate aceste campanii, fără respectarea legii, a eticii şi codurilor profesionale”. Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Valentin Jucan şi Mircea Deacă consideră totodată că publicul a fost privat de formarea unei opinii libere cu privire la faptele prezentate.
Cei 5 membrii mai spun că faptul că nu au fost aplicate sancţiuni nu înseamnă că abaterile nu au existat, ci doar că CNA, prin votul unor membri, “legitimează şi încurajează repetarea şi multiplicarea unor astfel de abateri de la lege”. Ei îşi exprimă temerea că CNA este pe cale să devină “un simplu asistent la degradarea spaţiului audiovizual, tocmai prin nesancţionarea la timp şi proporţional cu gravitatea faptelor şi a consecinţelor acestora asupra publicului”.
Punctul de vedere a acestora este însă respins de ceilalţi membri ai CNA. Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, spune că punctul de vedere exprimat, printr-un comunicat de presă, de către Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Valentin Jucan şi Mircea Deacă este “un punct de vedere min