Liderii din zona euro au în faţă o nouă rundă de negocieri pe marginea prăpastiei pentru salvarea Greciei, după ce creditorii internaţionali nu au reuşit un acord privind reducerea datoriilor statului elen, care se apropie periculos de default-ul unor plăţi de 5 miliarde de euro, săptămâna viitoare.
Oficialii europeni sperau să finalizeze noul program, care ar prelungi termenul până la care Grecia trebuie să echilibreze bugetul cu doi ani, până în 2016, la o reuniune a miniştrilor de Finane din zona euro de luni.
Un acord ar duce la deblocarea următoarei tranşe de ajutor de 31,5 miliarde de euro, imperios necesară pentru Atena, relatează „Financial Times".
Potrivit oficialilor implicaţi în negocieri, creditorii internaţionali nu au reuşit să decidă cu cât trebuie reduse datoriile Greciei şi cine va suporta pierderile.
"Este absolut clar că va fi nevoie de o nouă rundă de discuţii, după cea de luni. Există un număr de probleme care trebuie stabilite", a declarat un oficial din zona euro.
Negociatorii susţin că divergenţele se reduc, dar timpul aflat la dispoziţie s-ar putea epuiza.
Una dintre surse a arătat că Banca Centrală Europeană, care deţine obligaţiuni elene de 5 miliarde de euro cu maturitate la sfârşitul săptămânii viitoare, refuză să rostogolească plata, presând toate părţile implicate să ajungă rapid la o soluţie.
Oficialii au spus că reprezentanţii FMI şi cei ai Comisiei Europene nu se înţeleg în privinţa mărimii şi ritmului reducerii datoriilor Greciei.
FMI are aşteptări mai pesimiste privind capacitatea Greciei de a reveni la creştere economică, suma care va fi obţinută din programul de privatizări şi fondurile necesare recapitalizării băncilor.
În consecinţă, estimările CE şi ale FMI privind nivelul datoriilor Greciei în 2020 diferă cu 5-10%.
FMI insistă totodată ca datoriile Greciei să fie redus