Tîrgul de Carte de la Frankfurt pe Main este un ritual, are toate valenţele unei sărbători, carnavaleşti pe alocuri, elitiste,intens mediatizate, prizate pînă şi de cei care nu se prea dedau folositoarei îndeletniciri a cititului.

Aşa cum renanii afirmă despre Carnaval că ar fi al cincilea sezon al anului, şi cititorii înrăiţi pot spune acelaşi lucru despre cele cinci zile din octombrie ale Salonului de Carte.

Atunci, pe autostrăzile din jurul metropolei se circulă, din zori de zi şi pînă tîrziu în noapte, bară la bară. Trenurile sunt arhipline, gările şi staţiile de tramvai şi metrou gem de lume. Iar în complexul expoziţional forfotesc cei chemaţi, dar şi cei nechemaţi, încă din prima zi, cînd de fapt Salonul este accesibil doar publicului „de specialitate”. Ţinînd cont de preţul piperat al biletelor de intrare pentru publicul „laic” al cărui acces se produce oficial abia sîmbătă şi duminică, luînd în calcul şi afluenţa masivă a acestuia, cifra de afaceri a „evenimentului” este în fiecare an, impresionantă.

În 2012, criza pe de o parte, accelerata digitalizare pe de alta au modificat sensibil soarta cărţii, a librarilor dar şi modalităţile de creaţie, difuzare şi consum; mai puţin însă numărul vizitatorilor salonului (peste 300 000), al expozanţilor (vreo 7300) şi al evenimentelor incluse în program (în jur de 3000).

Schimbările mai subtile, de mode, de curente de idei, inovaţiile estetice, survenite în Galaxia Guttenberg, lasă oarecum indiferent marele public, avid în primul rînd de senzaţii. De care, cel puţin optic, nu a dus lipsă. Una din temele „grele” ale actualei ediţii a Salonului de Carte a fost literatura pentru copii şi tineret. Zeci, dacă nu sute, de adolescenţi au împînzit suprafaţa complexului expoziţional, costumaţi în personajele benzilor desenate şi filmelor de animaţie nipone, stil Manga şi Anime, sau în cele ale rom