România ocupă locul cinci în Europa după numărul de beneficiari de microcredite, după Bosnia şi Herzegovina, Spania, Franţa şi Albania, arată un Raport de ţară privind microcreditarea din România, în context european, prezentat în Conferinţa Europeană pentru Microcreditarea IMM, care are loc, la Bucureşti, în zilele de 8 şi 9 noiembrie.
De asemenea, România este clasată pe locul 7 ca volum financiar al microcreditărilor acordate, în urma Bosniei şi Herzegovina, Spaniei, Franţei, Poloniei, Albaniei şi Germaniei.
Evenimentul, organizat cu sprijinul Comisiei Europene, reuneşte peste 300 de factori cheie, practicieni, reprezentanţi ai instituţiilor bancare şi nebancare, care dezbat măsurile menite să îmbunătăţească microcreditarea din Europa de Est. Este pentru prima oară când o ţară din regiune reuneşte un număr important de factori de decizie în domeniul microcreditării IMM, informează Fundaţia Post Privatizare (FPP), într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES..
Guvernul României a fost reprezentat de Georgian Ghervasie, consilier al premierului, iar Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM de vicepreşedintele agenţiei, Dumitru Nancu.
Potrivit raportului, românii au accesat 10% din valoarea microcreditărilor din Europa. Conform datelor europene, în anul 2011, în UE au fost acordate peste 200.000 de microcredite în valoare totală de 1,04 miliarde de euro. În România, în aceeaşi perioadă, valoarea microcreditelor acordate a fost de aproximativ 100 de milioane de euro. Dintre acestea, 94% au fost acordate pentru finanţarea de afaceri, beneficiarii fiind în proporţie de 72% clienţi nebancabili.
'Chiar şi aşa, piaţa microcreditării este departe de a-şi fi atins maturitatea, potenţialul de absorbţie al ţării noastre valorificându-se la doar 15%. Atingerea acestui nivel s-ar resimţi în bene