Cristina Chevereşan, Book Alerts, prefaţă de Mircea Mihăieş, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2012, 90 pag.
Să te menţii la curent cu nivelul traducerilor bune din zona anglosaxonă, şi să ai şi conştiinţa reliefului valoric din propria-ţi matrice stilistică nu este chiar la îndemâna oricui. Dar, în cazul unui tânăr universitar, precum Cristina Chevereşan, instruită, printre altele, la Harvard şi la Cornell, mobilitatea intelectuală şi buna situare metodologică permit analizarea unor nume şi subiecte anexate măcar prin nişte premii râvnite de toţi, acelui spaţiu volitiv căruia i se spune, îndeobşte, must have. Prea mulţi îşi permit, astăzi, să se pronunţe asupra unor autori ale căror culturi nu le cunosc, după cum nu le cunosc nici afluenţii, nefăcând decât oficiul de a descrie o carte de evident succes. Aici, dimpotrivă, preocuparea merge spre asociativitate, luând în considerare şi anxietatea descendenţei, deşi verdictele, măsurate şi credibile, sunt comprimate, supuse disciplinei rubricii de revistă unde au apărut iniţial. Dacă luăm exemplul unei autoare, precum Louise Erdrich, cu origini germane, franceze, americane şi Chippewa/Ojibwe, autoare a romanului Toba pictată, centrat pe viaţa indienilor americani, ne plasăm în mijlocul modalităţilor existenţiale - transpozabile în poveşti insolite pentru europeanul de extracţie homeric-pindarică - care privilegiază tradiţii ce se cer descoperite, înţelese şi interpretate. Putem asocia altă mostră de voce venită din teritorii care, până acum câteva decade, nu intrau în vizorul hermeneuţilor, ci atrăgeau atenţia unora, să zicem, precum Frazer, Eliade sau Lévi-Strauss. Vocea aparţine lui Chimamanda Ngozi Adichie, din Biafra grav conflictuală (Wole Soyinka, Nobel 1986, a fost privat de libertate, o vreme, pentru a fi susţinut independenţa regiunii), care, prin Jumătate de soare galben, captează necon