Reascultam oarecum visătoare fabulosul solo de oboi al lui Marian Măereanu din partea lentă a Concertului pentru vioară de Brahms. Dacă nu ştiţi la ce mă refer, vă pot spune că aşa cum am ascultat-o vineri, la Sala Radio, am avut senzaţia că este una dintre cele mai emoţionante pagini ale istoriei muzicii.

Aceeaşi versiune mă emoţionase la fel în urmă cu o lună pe scena Sălii Palatului. În acele minute am avut răgazul să mă gândesc la cât de mulţi sunt de fapt cei care nu mai ascultă muzica, fie ea şi clasică, decât prin prisma marketingului care o înconjoară.

Este vorba despre o realitate ireversibilă, care ne înconjoară, şi care are două faţete. Fără ea nu se poate, însă abuzul oboseşte. Lipsa unei imagini publice agresive a făcut ca un muzician de o consistenţă aparte precum Gabriel Croitoru să evolueze cu discreţie, în plan secund, o lungă perioadă, cucerirea dreptului de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu pe care a cântat George Enescu - şi care acum se află în patrimoniul Muzeului George Enescu - şi trei turnee naţionale de anvergură în care a avut curajul să rişte, să se confrunte cu parteneri puternici, cu un public necunoscut sau cu situaţii aparte readucându-l în atenţia tuturor.

Într-unul dintre cazuri - cele două prime ediţii ale Duelului viorilor - , Gabriel Croitoru nu s-a sfiit să cânte alături de Liviu Prunaru şi al său Stradivarius pus la dispoziţie de Concertgebouw Amsterdam, evoluând solo sau în duet cu o autentică bucurie de a cânta în faţa unor săli arhipline. În alt caz, a pornit împreună cu Horia Mihail, cu pianul şi vioara în portbagaj, să cânte sătenilor din 8 localităţi rurale din România, în contextul unui turneu iniţiat de Radio România Cultural şi Accendo între 22 octombrie şi 1 noiembrie, ajungând în zone cu populaţie care nu văzuse o vioară sau un pian decât la televizor. În al treilea caz, a acceptat cu cu