Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria a depăşit deja România după veniturile populaţiei

Publicat in Capital, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Bulgaria a depăşit deja România după veniturile populaţiei, susţine ministrul bulgar al finanţelor Simeon Diankov. Dacă astăzi Bulgaria este una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană, asta se datorează numai faptului că timp de 60 de ani statul a fost guvernat de comunişti, a declarat Diankov ziariştilor după şedinţa parlamentului la care a fost adoptat în prima lectură proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2013.

"Dacă vă uitaţi în anul 1944 veţi vedea că veniturile bulgarilor erau egale cu cele ale grecilor. Bulgaria a rămas însă în urmă în anii 60 când a fost guvernată de comunişti, iar apoi şi de urmaşii lor, socialiştii. Acum vom avea nevoie de încă câţiva ani să recuperăm întârzierea faţă de Grecia, pentru că am depăşit deja România după veniturile pe cap de locuitor, iar apoi să recuperăm şi întârzierea faţă de celelalte state europene", a spus Diankov. El a adăugat că pentru acest scop este necesară o politică consecutivă, precum cea garantată de bugetul de stat pentru anul 2013. "Toată lumea trebuie să înţeleagă că, dacă o ţară este guvernată de comunişti sau de socialişti, se pot întâmpla numai lucruri rele", a mai declarat Diankov.

Ministrul bulgar a estimat că următoarele ţări care vor fi depăşite de Bulgaria după veniturile populaţiei vor fi Grecia, Portugalia şi Spania, precum şi toate statele care nu au reuşit să se reformeze.

Proiectul de buget de stat a fost adoptat cu 122 voturi pentru şi 60 împotrivă. În favoarea proiectului propus de guvern au votat parlamentarii din partidul GERB, de centru-dreapta, naţionaliştii de la Ataka şi mai mulţi deputaţi independenţi, în timp ce împotrivă au fost socialiştii, reprezentanţii minorităţii turce şi opoziţia de dreapta. Liderul Partidului Socialist, Serghei Stanişev, a declarat că singurul lucru bun în acest proiect de buget este faptul că acesta este ultimul bug

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 28 minute
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Olaf Scholz respinge cerea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum o ora
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°