Una din căile mai puţin, dacă nu deloc, bătute ale interpretării capodoperei lui Negruzzi e referirea la simboluri transcendente care guvernează o lume, altminteri, foarte ancorată în concret. Totuşi, ele abundă.

Chiar de la început, când se întâlneşte cu vornicul Bogdan, viitorul domn îşi pune o dorinţă: să dea Dumnezeu să nu aibă nevoie să facă ce-a făcut Mircea-Vodă la munteni. E vorba de Mircea Ciobanul, soţul Chiajnei-Doamna, care le aranjase boierilor un ospăţ de împăcare după metoda pe care Lăpuşneanu o va face celebră. Aşadar, planul se scrie dintru pornire şi răspunzătoare e, de bună seamă, vrerea divină.

Cuvintele cele mai citate din nuvelă pun laolaltă o aluzie biblică („dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pe voi”) cu o mare şi sângeroasă hotărâre: „şi voi merge cu voia, sau fără voia voastră”. Paradoxul e, se vede, total. La aşa discurs, Moţoc reacţionează confundând de-a dreptul planurile, pentru ca mai apoi să le despartă: „Doamne! Doamne! zise Moţoc, căzând în genunchi, nu ne pedepsiţi pre noi după fărădelegile noastre! Adă-ţi aminte că eşti pământean, adă-ţi aminte de zisa scripturei şi iartă greşiţilor tăi!”. Ce răspunde Domnul, cu perfectă luciditate, este, iarăşi, un avertisment în clar: „te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului”. Şi soarta lui Moţoc este pecetluită, deodată cu a celorlalţi boieri, în numele, iată, al unui scop mai înalt.

Ameninţătorul, nu în ordinea lumii acesteia, ci a celeilalte, „ai să dai sama, doamnă”, e tot din recuzita veterotestamentară, a răbojului răzbunărilor. De această ordine veche, clădită pe sânge, Lăpuşneanul pare că vrea să se despartă, invocând, în al treilea act, Capul lui Moţoc vrem..., nici mai mult, nici mai puţin decât iubirea de aproape! Însă mincinoasa lui convertire nu-l va scăpa de împlinirea previzibilă a legii vechi. După ce se întâmp