Nu se vinde nimic! Încăpăţânarea ladinilor de a-şi păstra "moşia” nedesfăcută îi transformă astăzi în câştigători. "Regolele” lor sunt o variantă îngemănată a legilor obşteşti româneşti. "Lex valachorum”, la 3000 de metri în Alpi
Când, în anii '30, le-a cercetat locurile, limba şi obiceiurile, istoricul Nicolae Iorga a fost atât de impresionat de ceea ce a văzut în patria ladinilor din Munţii Dolomiţi, încât i-a numit pe aceştia, stăruitor, în scrierile şi în comunicările sale, "cei mai buni fraţi ai noştri”. Nici un istoric român nu mai fusese vreodată pe acolo. Nimeni nu descoperise miracolul supravieţuirii acestui mic popor, vorbitor al unei limbi romanice atât de apropiate de limba română, între crestele aspre ale Dolomiţilor, în plin Occident european, în plin teren de luptă al marilor ambiţii de hegemonie, ba ale republicilor italiene medievale, ba ale puternicilor habsburgi, ba, mai recent, ale imperialismului italian şi german, de început de secol XX. Un mic popor de oameni harnici şi paşnici, salvat de la pieire prin marea lui dorinţă de libertate şi de identitate, prin dragostea pentru pământul şi tradiţiile lui. Un popor care a supravieţuit cinismului marii istorii, în vreme ce imperii grandioase, cândva, au ajuns de mult la indexul manualelor şcolare. Un popor cu o biografie atât de îngemănată cu cea a românilor din Carpaţi, supravieţuitori, şi ei, al multor urgii imperiale. Cum să nu se entuziasmeze marele Iorga? Cum să nu-şi comunice "descoperirea” la radio, mijlocul de comunicare cu cea mai mare audienţă în acel timp? Impactul în epocă a fost foarte puternic. Povestea păstorilor porniţi dinspre Răsărit, mereu pe creste de munte, cu oile şi vitele lor, ajunşi până în Alpi, într-o vreme când între Marea Neagră şi Oceanul Atlantic nu era nici o discontinuitate de neam, nu putea să lase pe nimeni indiferent.