Locuitorii din comuna Comăna nu mai au probleme în ceea ce priveşte apa potabilă. Chiar dacă vara a fost una secetoasă şi cu greu s-au descurcat în gospodărie, acum autorităţile au captat un al doilea izvor, astfel că acum problemele au fost rezolvate.
Vara care tocmai a trecut a fost una secetoasă, iar în unele comune din Ţara Făgăraşului apa a fost raţionalizată la săteni. Însă autorităţile din comuna Comăna au găsit o soluţie prin care sătenii nu vor avea de suferit pe timpul secetei.
Singurul izvor pe care îl aveau sătenii era unul de suprafaţă şi era influenţat de starea vremii. Însă pentru că şi al doilea izvor a fost captat, sătenii nu vor mai simţi lipsa apei. Totuşi, dacă vara viitoare va fi una la fel sau poate mai secetoasă ca cea care a trecut, autorităţile au şi aici soluţii. Vor mai capta încă două izvoare.
Acum sursa de apă a fost suplimentată cu aproximativ 100 de metri cubi pe zi.
(A.R.)

(A