Cea de a 22-a ediţie a Festivalului Naţio­nal de Teatru a continuat linia clasică pe care a început-o anul trecut şi a adus pe scenele bucureştene cîţiva dintre „greii“ literaturii/dramaturgiei româneşti şi străine, în montări extrem de variate ca abordare, acoperind întregul spectru tradiţional-experimental. Cu bune, cu rele, cu inevitabilele critici – că e prea „clasic“, că nu există o dimensiune internaţională (cu toate că, anul acesta, în premieră, a fost acordat Premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru spectacolului Casa M şi actriţei Ioana Manciu, din Jocuri în curtea din spate, ca „tînără speranţă“), că prea mult Caragiale (de parcă n-am fi în Anul Caragiale) –, consider că FNT-ul de anul acesta a reuşit să atingă un echilibru greu de obţinut atunci cînd e vorba de­spre un festival de asemenea dimensiuni. Este un echilibru dat de accentul pus atît pe ceea ce înseamnă teatru mainstream, cît şi pe teatru experimental, tînăr. Mai animate decît în alţi ani, discuţiile din cadrul Divanelor FNT au adus la dialog cu publicul (e drept, un public format mai mult din oameni de teatru, critici, studenţi, actori, regizori etc.) tineri promiţători, precum Vlad Cristache şi Bobi Pricop, dar şi consacraţi, aşa cum sînt Gigi Căciuleanu, Andrei Şerban, Radu Afrim etc. „De toate pentru toţi“ – cam aşa s-ar putea descrie această ediţie, şi nu doar una dintre cele cinci secţiuni din program: spectacole (de teatru, dans, spectacole-lectură), dezbateri, lansări de carte, conferinţe, ateliere (cel al Cătălinei Buzoianu, „Spre Damasc“, din cadrul programului „Strind­berg“, şi cel al lui Andrei Şerban, „Academia Itinerantă“, Mogoşoaia, iulie 2012, încheiat cu prezentarea pe scenă a exerciţiilor pe texte de Shakespeare, lucrate, în această vară, cu actori, regizori, chiar şi cu jurnalişti). Un festival complex, variat şi, în acelaşi timp, „cuminte“. O cuminţenie c