Discutăm de câţiva ani de zile depre ratarea unor fonduri europene. Dar pălăvrăgeala mediatică pe această temă a fost purtată în cheia unei diversiuni. Logoreea diversionistă cuprindea termeni şi sintagme de genul „incapacitatea de absorbţie”, „management defectuos”, „infringement”, „suspendarea fondurilor”, „pre-suspendarea” lor etc.
Pierderea unor bani europeni de către români este descrisă ca un regretabil fenomen impersonal. Un fel de uragan sau un cutremur în zona Vrancea. Nimeni nu este responsabil pentru fraudarea banilor europeni sau pentru gesturi penale care au dus la blocarea lor, tot aşa cum nimeni nu poate fi făcut responsabil de căderea grindinei.
Românul obişnuit trebuia dresat mediatic, făcut să „priceapă” că pre-suspendarea unor bani europeni sau întreruperea unor plăţi din partea Uniunii Europene reprezintă un fel de accident tehnic. Seamănă cu eşuarea unui unui virament bancar din cauza notării greşite a cifrelor dintr-un cont IBAN. O mică eroare printre multe altele
De fapt, flegmele date de guvernările Boc şi MRU pe reverul fondurilor europene sunt sinonime cu crima. Cei responsabili de această crimă trebuie nominalizaţi. Ne-am săturat ca limbajul extrem de tehnic să disipeze atenţia de la un grup infracţional anume – PDL şi clientela.
Într-o perioadă de criză, statul devine obligat să se împrumute sinucigaş cu rate mari ale dobânzilor de pe pieţe financiare internaţionale lacome. Într-o asemenea perioadă, a bloca o sursă de finanţare externă cu bani publici (banii europeni sunt bani publici) înseamnă sabotaj. Este echivalentul unei adevărate lovituri date arhitecturii de rezistenţă financiară a statului român. Fie că este vorba de incapacitatea de a absorbi bani europeni, sau pur şi simplu de deturnartea lor, vorbim de grade diferite ale aceleiaşi infracţiuni.
După ce au lăsat ţara în rahat financiar şi au sabotat f
