Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca dosarul în care Andrei Plăcintă este acuzat de tentativă de omor, tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri să fie rejudecat. Prin urmare, cauza se va întoarce pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care l-a condamnat în urmă cu câteva luni la şase ani de închisoare cu executare. Pe fond, la Tribunalul Bucureşti, Plăcintă a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Reamintim că în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală, pe fondul unor neînţelegeri cu prietena sa, Andrei Plăcintă a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil. În momentul în care în apărarea fetei au intervenit doi bărbaţi, Andrei Plăcintă, aflat la volanul unui autoturism Renault, s-a urcat de mai multe ori cu maşina pe trotuar, cu intenţia vădită de a-i lovi. În aceste condiţii, în timp ce încerca să ţină cu mâinile de capota maşinii, unul dintre bărbaţi a căzut în faţa autoturismului, iar Andrei Plăcintă, prin manevre succesive în faţă şi în spate, a trecut peste el, provocându-i mai multe leziuni traumatice. Bărbatul a decedat un an mai târziu.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca dosarul în care Andrei Plăcintă este acuzat de tentativă de omor, tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri să fie rejudecat. Prin urmare, cauza se va întoarce pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care l-a condamnat în urmă cu câteva luni la şase ani de închisoare cu executare. Pe fond, la Tribunalul Bucureşti, Plăcintă a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Reamintim că în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală, pe fondul unor neînţelegeri cu prietena sa, Andrei Plăcintă a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil. În momentul în care în apărarea fetei au intervenit doi bărbaţi, Andr