* în continuare sunt blocate alocările bugetare pentru plata titlurilor executorii ale profesorilor, la fel şi plăţile * de vină ar fi o eroare descoperită în cazul judeţului nostru, la centralizarea sumelor * "Nu ştiu de unde a pornit eroarea. (...) Noi facem în continuare intervenţii la nivelul factorilor decizionali pentru a urgenta rezolvarea problemei", ne-a declarat Valeriu Partene
Cadrele didactice din Brăila sunt în continuare supărate că nu-şi primesc drepturile salariale câştigate în instanţă şi pentru care au obţinut titluri executorii, conform graficului de eşalonare convenit cu Executivul. Chiar dacă luna trecută au trimis prin intermediul Prefecturii un memoriu în acest sens către Guvern, speranţele lor s-au năruit când au văzut că nici acum nu s-au alocat banii. Pe scurt, problema reclamată de către conducerea Sindicatului Învăţământ Brăila "Corneliu Gh. Caranica" era aceea că din eşalonarea de 5% pe acest an, cadrele didactice brăilene primiseră o alocare de doar 1,25% din totalul titlurilor executorii. "Alocările se fac trimestrial, în proporţie de 1,25%. S-a descoperit că, de fapt, în cazul judeţului nostru ar fi o greşeală în calcul sumelor, nu ştiu de unde a pornit eroarea. De aceea, singura alocare care s-a făcut a fost de 1,25%, după care s-a sistat inclusiv plata. Între timp, problemele au fost lămurite, dar, iată, că şi acum, în noiembrie, nu au venit alţi bani în afară de alocarea iniţială de 1,25%. Noi facem în continuare intervenţii la nivelul factorilor decizionali pentru a urgenta rezolvarea problemei", ne-a declarat Valeriu Partene, liderul sindical al cadrelor didactice brăilene, adăugând că nemulţumirea în rândul membrilor de sindicat este foarte mare.
Suma totală calculată pentru hotărârile judecătoreşti executorii până la 11 octombrie 2011 la nivelul judeţului Brăila a fost de 101,44 milioane de lei. Confor