Continui să parafrazez şi în „Inter­secţia“ de săptămîna aceasta: „La noi… idea (legalităţii) e cu totul nouă. Primul cuvînt cu care a fost salutat domnitorul Cuza la alegerea lui a fost: «Fă ca legea să înlocuiască arbitrarul». Dar această urare nu s-a împlinit nici astăzi după optzeci de ani“, scria Nae Ionescu în 1928 (Cuvîntul, nr. 1189, 14 august). Şi continua: „Lipsa de legalitate este principala cauză pentru care capitalul străin nu se aventurează în ţara noastră. Căci statului de drept [Nae Ionescu scria „burgheziei“, n.m.] îi trebuiesc raporturi stabile pentru ca să poată întreprinde, iar această stabilitate nu poate fi asigurată decît de respectul legilor care ele formează scheletul oricărui stat modern“. Nu sînt multe cuvinte de schimbat pentru a da o acută actualizare acestei observaţii din urmă cu aproape alţi optzeci de ani… Tot în volumul Nae Ionescu. Între ziaristică şi filosofie (Editura Timpul, Iaşi, 1996), găsesc, într-un articol al autorului din 1938 („Într-o chestiune de metodă“, p. 282, în volum), o interesantă observaţie legată de complexitatea fenomenelor istorice şi sociale comentate de observatorul politic. În timp ce adversarii săi judecă (atunci cînd o fac!) „cauzal“ şi ajung la concluzii simple, reducţioniste, „înşirate una după alta ca pe sfoară“, el, Nae Ionescu, vede „întîmplăriledin acelaşi timp legate între ele şi făcînd sistem“ (Ibid.). Rezultatul acestei gîndiri „sistemice“ este o complexitate – în sensul aceleia definite în sistemele deterministe haotice – creatoare de „totalităţi tulburi“ în spaţial politic, în limbajul lui Nae Ionescu. Oferind soluţia „bifurcaţiilor“ şi a „haosului“ în înţelegerea politicului, Nae Ionescu se punea la adăpost de riscul unei implicări (politice) excesive sau a avut filozoful experienţeitrăite („trăirismul“ îmi pare o sintagmă perimată) o intuiţie excepţională? Citesc lucruri diverse, dar gîn