În China reprezentanţii Partidului Comunist, reuniţi în congres, au fost îndemnaţi să reflecteze serios la problema corupţiei, un flagel de natură să devore din interior întregul sistem. Acesta este în orice caz mesajul lansat de preşedintele Hu Jintao care se retrage acum de la putere după ce a încarnat funcţia supremă timp de zece ani.
Testamentul său politic are o rezonanţă importantă, în interiorul Chinei dar şi în exteriorul ei, pentru că întreaga economie mondială se află în interdependenţă de cea chineză. Matei Vişniec.
Si merită, cu această ocazie, că schiţăm un mic portret economic al Chinei, ţară care numără în prezent un milion de... milionari în dolari. Iată un prim indicator interesant pentru caracterul paradoxal al economiei chineze. Nici unul din clasicii marxism-leninismului nu şi-a imaginat că într-o ţară care se pretinde comunistă ar putea prolifera în felul acesta milionarii. Marx, Engels, Lenin, dar şi Stalin şi Mao ar avea motive să se răsucească în mormînt de indignare. Banul şi dorinţa de îmbogăţire sunt adevăratele motoare al vieţii economice în China.
In 1989 China se situa pe locul al optulea în ierarhia economiei mondiale, după Statele Unite, Japonia, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Canada. In prezent ea se află pe locul al doilea şi afişează un ritm de creştere economică spectaculos, de 7, 4 la sută. Intre 202 şi 2011 condiţiile de viaţă s-au îmbunătăţit pentru milioane de chinezi, dar s-au adîncit şi inegalităţile. A apărut o clasă mijlocie şi o masă de consumatori care vrea să trăiască în stil occidental. Aceşti oameni încep să cumpere produse de lux, au descoperit vinul francez şi voluptatea de a conduce o maşină, pleacă în concediu în străinătate şi colecţionează opere de artă.
Dar în acelaşi timp 450 de milioane de chinezi sunt confruntaţi cu o mare sărăcie şi trăiesc doar cu 2 dolari pe zi. C
