Eschivări
"Duşmanii ne închid ochii/ Dau comandă inimii noastre.../ Nepoţilor le lăsăm numai cimitire/ Cântece cu speranţe blestemate şi veninoase”. Astfel descrie marele poet aromân din Macedonia, Dina Cuvata, soarta vitregă a aromânilor şi, prin extensie, a tuturor latinilor din Balcani, români, istroromâni, meglenoromâni. Băştinaşi ai acestor locuri dinainte de Naşterea Domnului Hristos, latinii din sudul Dunării, până în Pind şi Tessalia, au ajuns, în mai bine de două milenii, străini în Patria naşterii lor, "Balcanul”. Câţi dintre guvernanţii români din ultimele două decenii au încercat măcar să înţeleagă ce se întâmplă şi ce li s-a întâmplat conaţionalilor noştri bătuţi de soartă? Ca să ia decizii corecte şi să pună umărul la deşteptarea lor naţională, să-i scoată, până nu e prea târziu, din noaptea asimilării, la care au fost şi continuă să fie supuşi, politicienii români ar fi trebuit să ştie, să înţeleagă, să simtă româneşte. Un timp, au tăcut mâlc în faţa Atenei, scuzându-se că nu-i momentul să ceară drepturi pentru aromânii din Pind, pentru a nu supăra nobila Eladă, care ar fi trebuit să ne susţină în procesul de aderare la UE. Au tăcut apoi în faţa Albaniei, cum că nu-i momentul, că americanii aveau nu ştiu ce treabă pe acolo, şi nu se cădea să pui o problemă naţională la concurenţă cu interesele aliaţilor. N-au zis nimic nici când Bulgaria era dată exemplu "pe unitate” la UE, fiind lăudată pentru avansurile formale, pe hârtie, spre democraţia europeană şi drepturile omului, în comparaţie cu "leneşa” Românie, unde de fapt sălăşluieşte raiul minorităţilor. Până la Cristian Diaconescu, diplomatul care le-a pus piciorul în prag sârbilor la începutul acestui an, şi până la actualul ministru de externe, Titus Corlăţean, care s-a remarcat prin convingerea cu care a apărat cauza românilor timoceni la Bruxelles, nici un alt mi
