Mihaela Tonitza s-a născut la 9 noiembrie 1942. A fost lumina din viaţa lui Ştefan Iordache. Soţia sa. Ştefan Iordache a fost universul ei. Astăzi ar fi împlinit 70 de ani.

După moartea lui Ştefan n-a mai ştiut să trăiască. Nici n-a vrut.

Ştiam cu toţii că cei care se sinucid nu se mai întâlnesc niciodată în lumea de dincolo cu cei dragi. Cred că numai asta a ţinut-o departe de a-şi pune singură capăt vieţii.

Unul dintre prietenii adevăraţi ai Mihaelei a fost regizorul Dinu Cernescu. Cu el, Ştefan a debutat în Bucureşti cu piesa "Tigrul", de Murray Schisgal, cu el a făcut marile sale spectacole: "Viziuni flamande", de Ghelderode şi "Hamlet" şi "Timon din Atena", de Shakespeare.

Dinu Cernescu a scris o excepţională carte-martor, care se termină cu un capitol dedicat lui Ştefan şi Mihaelei.

"Nu pot încheia fără să nu spun ceva despre doi oameni care au jucat un rol foarte important în cariera mea. Primul este Ştefan Iordache. Şi soţia sa, Mihaela Tonitza. Ne vedeam destul de des, iarna – de Sărbători, de ziua lui şi de ziua Mihaelei Tonitza. Vara ne-ntâlneam la casa lui de la ţară, la Gruiu.

Când i-a venit sfârşitul, mult timp nu am putut să cred că este adevărat.

La înmormântare a fost o scenă desprinsă parcă din Moromeţii: doi ţărani din Gruiu stăteau în dreptul coşciugului şi vorbeau între ei:

– Ai văzut, a murit domnul Ştefan.

– Ce, eşti prost? Face un film. Nu vezi câţi actori şi regizori sunt în jurul lui?

În jurul lui, cât a trăit, au fost mulţi actori şi regizori, însă importantă a fost doar o singură persoană: MIHAELA.

În 1969, la Mamaia, exact ca în Pisicile Aristocrate, fata uneia dintre familiile cele mai exclusiviste din Craiova, nepoata marelui pictor Nicolae Tonitza – cunoaşte un tânăr golănaş, slab ca o pisică nemâncată, înarmat doar cu nişte izmene tetra care-i atârnau, dar care avea un farmec fasc