Ca de fiecare dată, spre sfârşitul anului sporesc preocupările privind perspectivele creşterii economice în anul viitor.

Chiar şi o creştere foarte mică a economiei este mai bună decât recesiunea, deoarece înseamnă venituri mai mari. Totuşi, cu o creştere mică sunt asociate două probleme. Prima, creşterea s-ar putea să nu însemne mai multe locuri de muncă. Fără măsuri inteligente de stimulare a creşterii economice, este chiar posibil ca economia să crească la rate modeste câţiva ani la rând, iar rata şomajului să nu scadă, ci chiar să crească. A doua, fără astfel de măsuri, este posibil ca pierderea de potenţial de creştere economică pe care a produs-o criza să nu poată fi recuperată, cu consecinţe pentru ocuparea forţei de muncă pe termen lung.

1. Creşterea economică şi locurile de muncă

Posibilitatea ca economia să crească încet, dar fără ca rata şomajului să se reducă este o consecinţă a crizei. Reducerea masivă a intrărilor de capitaluri a produs un deficit persistent de cerere, reflectând reducerea mai rapidă a ratelor actuale comparativ cu reducerea ratelor potenţiale de creştere economică.

În prezent, la cinci ani de la debutul crizei, diferenţa dintre PIB actual şi PIB potenţial (gap-ul de producţie, egal cu deficitul de cerere) este de aproximativ -5 la sută, iar ratele potenţiale de creştere au scăzut de la 5,2 la sută înainte de criză, la aproximativ 2 la sută. De asemenea, este probabil că rata naturală a şomajului să se fi stabilizat la un nivel crecut comparativ cu cel de dinainte de criză.

Este aproape cert că în 2012 economia românească a crescut cu mai puţin de unu la sută, ceea ce arată că deficitul de cerere s-a accentuat. Atât timp cât ratele actuale de creştere economică vor rămâne mai mici decât ratele potenţiale de creştere, gap-ul producţiei se va adânci. Având în vedere că nivelul forţei de muncă este relativ