"Mai credem încă într-o minune pentru Andreea”

Suntem o familie de la ţară cu şase copii. Fetiţa noastră cea mică, Andreea, a fost un copil normal până la vârsta de 5 ani, dar s-a îmbolnăvit de ataxie şi acum, la 11 ani, are nevoie permanent de însoţitor. Depla­să­rile la Bucu­reşti la medici ne costă câte 2000 ron, mân­care şi câte şi mai câte. Singurul ajutor al nostru e cel de în­soţitor, pământul şi animalele, care s-au împuţinat, că tot le-am vândut, ca să avem bani pentru fată, iar anul acesta recolta ne-a fost distrusă acum trei săp­tă­mâni, de o grindină nemaivăzută, cât cartoful de mare. Pu­te­rea lui Dumnezeu. Pe lângă recoltă, grindina ne-a dis­trus casa şi şura, găurind tot şi spărgându-ne gea­murile toate. Noroc cu băieţii cei mari (care, săracii, mun­cesc departe de casă, prin ţară, şi ne ajută pentru An­dreea, nu se gândesc la ei că sunt tineri şi trebuie să se însoare şi ei peste câţiva ani, să agonisească pentru ei). Ne doare mult situaţia, dar nu avem ce face, şi alt ajutor decât de la Dumnezeu şi Maica Domnului nu avem. Soţia are pensia de însoţitor persoană cu han­dicap, eu muncesc pământul şi mai lucrez şi pe la alţii când gă­sesc. E foarte greu, cu toate astea, noi încă cre­dem într-o mi­nune pentru Andreea. Diagnosticele Andreei sunt: Ata­xie Teleangiectazie, Deficit de tonus postural, De­ficit de coordonare şi echilibru, Hipoplazie de vernix cere­belos cu adâncirea spaţiilor pericere­be­loase, Sin­drom piramido-extrapiramidal, necesitând însoţitor per­manent. Diagnostic fără înţeles şi pentru ea, şi pen­tru noi, dar destul ca să-i nenorocească copi­lăria şi bucu­ria de a trăi şi a merge la şcoală, de a fi normală ca şi ceilalţi copii, iar nouă să ne facă viaţa un coşmar. Am primit semnale de a putea încerca în Fran­ţa, Spa­nia sau China, unele tratamente sau intervenţii, dar în sărăcia noastră nu avem puterea de a face nimic, fără