Scris de Alexandra Lăzureanu - Şi miercuri, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, iar ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 283 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 41.720 lei.
Totodată, nouă permise de conducere au fost suspendate, au fost constatate trei infracţiuni şi trei tamponări. 111 sancţiuni au fost aplicate pentru viteză, 104 pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, două sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule cu defecţiuni tehnice, trei pentru depăşiri neregulamentare, iar 63 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.Abateri sancţionate
Astfel, pe DN 1 a fost depistat S.R.A. (28 ani), din Tileagd, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 107 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h. Totodată, tot pe DN 1 a fost depistat şi maramureşeanul K.G.(25 ani), care rula cu autoturismul său cu viteza de 110 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h. Ulterior a mai fost depistat orădeanul P.R.M. (45 ani), în timp ce conducea un autoturism prin Nojorid, având expirată perioada de valabilitate a numărului de înmatriculare de la începutul lunii octombrie a.c. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu