Situaţia financiară a bulgarilor este mai bună decât cea a românilor şi în curând chiar şi grecii îi vor invidia, afirmă ministrul de Finanţe de la Sofia, Simeon Djankov, citat de agenţia Novinite, care califică declaraţia drept surprinzătoare. “Bulgaria a depăşit deja România în privinţa veniturilor pe cap de locuitor şi prinde, treptat, din urmă alte state UE. În numai câţiva ani vom fi la acelaşi nivel cu Grecia”, a spus Djankov. Oficialul pare să nu ia în considerare statisticile oficiale, care arată că Bulgaria este cel mai sărac stat din UE în privinţa PIB pe cap de locuitor şi a salariilor – printre cele mai reduse din blocul comunitar, notează Novinite. Ministrul a făcut declaraţia în parlamentul de la Sofia, care a aprobat, vineri, proiectul de buget pentru anul următor.
Citiţi şi ...: