Lui Andrei Codrescu, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români în Statele Unite, i-a apărut de curând în România „Ay, Cuba! O călătorie socio-erotică", volum care a supărat autorităţile de la Havana.
În 1989, Andrei Codrescu (65 de ani) venea în România pentru a le relata în direct americanilor căderea comunismului. În 1997 făcea o incursiune în Cuba pentru a mai cunoaşte o dictatură şi un sistem agonizant. După ce a publicat în Statele Unite, în 1999, cartea „Ay, Cuba!O călătorie socio-erotică", scriitorul a ajuns pe lista neagră a Securităţii cubaneze. A venit timpul ca această călătorie
socio-erotică să fie publicată şi în România, la Editura Curtea Veche, iar Andrei Codrescu să acorde în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul" un interviu în care nu-şi dezminte umorul şi stilul direct de a spune lucrurilor pe nume. Scriitorul, care are rădăcini evreieşti şi este stabilit în SUA de la 19 ani, scrie acum despre traficanţii, prostituatele ori preoţii santeria din Cuba. Inventiv, obiectiv, lipsit de prejudecăţi şi permanent cu umorul la el, scriitorul nu a ratat nicio pătură socială, a explorat, a intervievat, a testat, a gustat, a pipăit, a luat-o la sănătoasa atunci când a fost cazul şi ne-a transmis integral experienţa sa cubaneză.
Weekend Adevărul": Aţi scris „Ay, Cuba!" în contextul sosirii istorice a Papei Ioan Paul în Cuba. S-au scurs 14 ani de atunci şi iată că Fidel Castro s-a întâlnit şi cu Papa Benedict. Aţi mai fost la Havana între timp? Cu ce aţi completa cartea acum?
Andrei Codrescu: M-aş fi întors în Cuba, dar cartea a fost tradusă în spaniolă şi publicată serial în „El Tiempo" - serviciul secret cubanez m-a pus pe lista neagră. O situaţie familiară. Adevărul e că nu mă simt normal dacă nu-s pe-o listă neagră undeva. Ce aud din Cuba e că lucrurile-s mai grele şi că „El Caudillo" (n.r. - Conducătorul) refuză să moară - cred că