Un tânăr de 18 ani din oraşul sucevean Cajvana, care nu are permis de conducere, a accidentat cu maşina un adolescent de 14 ani, pe care l-a transportat până la poarta locuinţei acestuia, apoi a fugit şi a ascuns maşina într-o lizieră de salcâmi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, tânărul de 18 ani din oraşul Cajvana, care nu are permis de conducere, se afla, joi seară, la volanul unui autoturism, iar la un moment dat, din cauza vitezei, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a accidentat grav un adolescent în vârstă de 14 ani, din aceeaşi localitate.
Conform sursei citate, după accident, şoferul a oprit autoturismul, a urcat rănitul în maşină, l-a transportat la domiciliul acestuia, lăsându-l în faţa porţii locuinţei.
Ulterior, tânărul a mers cu maşina în afara oraşului, în zona numită "Groapa Mârzii", unde a ascuns autoturismul într-o lizieră de salcâmi.
El a revenit în oraş cu ajutorul fratelui său, care l-a preluat din zona respectivă cu autoturismul proprietate personală.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,89 mg/l în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Confo