Lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea Şcolii „Ştefan cel Mare“ din Focşani avansează. Primarul Decebal Bacinschi speră ca în primul trimestru al anului viitor lucrările să se apropie de final. În prezent, constructorul lucrează la izolarea termică a clădirii, montarea geamurilor de termopan, a gresiei şi a faianţei în grupurile sanitare şi la finisajele interioare în sălile de clasă, zugrăveli şi montarea parchetului. „Lucrările sunt în grafic. Constructorul şi-a asi-gurat front de lucru şi pentru perioada iernii. Se pune tâmplăria, am făcut racordul de termoficare, în aşa fel încât să dăm drumul la căldură şi să lucrăm la finisajele interioare. Lucrările grele şi cele umede au fost realizate în perioada de vară. Acoperişul l-am făcut, s-au înlocuit instalaţiile termice, electrice. Acum se lucrează la faţadă. Sperăm să fie una dintre cele mai frumoase unităţi de învăţământ din Focşani“, a declarat primarul Decebal Bacinschi.
Proiectul „Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala Ştefan cel Mare Focşani”, finanţat cu fonduri europene, prin Ministerul Dezvoltării, are o valoare totală de 17.438.160 lei. Unitatea de învăţământ urmează să fie dotată şi cu mobilier nou. Vechiul mobilier a fost cedat cu titlu gratuit unităţilor de învăţământ care au adresat solicitări.
Şcoala „Ştefan cel Mare“ are 25 de săli de clasă şi 6 laboratoare. Aici învaţă peste 1.100 de elevi. Pe parcursul executării acestor lucrări, şcolarii au fost mutaţi la fosta Universitate „George Bariţiu“ din cartierul Sud.
Tot cu fonduri europene vor fi reabilitate şi modernizate Colegiul Naţional „Unirea“ şi Şcoala nr. 1 din Focşani.
Open publication - Free publishing - More monitorul
Lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea Şcolii „Ştefan cel Mare“ din Focşani avansează. Primarul Decebal Bacinschi speră ca în primul trimestr