Marinarii întâlnesc, sâmbătă, echipa Unirea Slobozia şi speră să obţină un succes care să dea startul revenirii în clasament.
Ajunsă pe ultimul loc în ierarhia Ligii a II-a, Farul mai trăieşte doar din speranţe, rezultatele întârziind să apară. Secundul Ion Barbu şi totodată unul dintre oamenii care au rămas la club indiferent de ce s-a întâmplar, afirmă că echipa îşi poate reveni dacă va reuşi să se impună sâmbătă, în ultimul meci disputat în acest an, pe propriul teren. Ion Barbu a declarat înaintea partidei cu Unirea Slobozia că speră într-o victorie: „Fiind ultimul meci acasă, sperăm să putem învinge, iar prin acest meci, să începem uşor, uşor să scăpăm de ultimul loc, pe care-l ocupăm acum în clasament. Este o perioadă grea, noi am adus-o aici, antrenori, conducere şi jucători. Toţi suntem responsabili de rezultatele acestei echipe. Sâmbătă, întâlnim o echipă nou promovată. Sunt unii jucători cu experienţă în echipa lor. Sper să putem lua toate cele trei puncte puse în joc. I-am întâlnit şi în perioada de pregătire, avem un plus în faţa lor, am făcut un egal în deplasare şi i-am bătut acasă. O să încercăm să luăm măsuri să-l blocăm nu numai pe Mihalcea, ci pe toţi jucătorii periculoşi din gruparea lor. Sperăm ca jucătorii să se trezească pentru că suntem pe ultimul loc. Este foarte dureros pentru mine să trec prin această situaţie, ţinând cont că am atâţia ani la Farul. Nu ştiu dacă această echipă a fost vreodată pe ultima poziţie".
La rândul său, jucătorul Ionel Ţabără, speră ca un succes cu Slobozia să scape Farul de ultimul loc. „Din punctul meu de vedere, meciul cu Slobozia este unul pe care va trebui să-l câştigăm cu orice preţ. Cu această victorie, sperăm să scăpăm de ultimul loc în clasament, care nu ne face cinste. Nu ştiu exact care este cauza acestei perioade fără rezultate, pentru că ne antrenăm foarte bine, avem evoluţii foarte bun