Israelul îl somează pe preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, să evite tirurile cu obuze în zona Platoului Golan, statul evreu avertizând că este pregătit să se apere.
Avertismentul intervine în contextul în care mai multe obuze de mortieră au fost lansate în ultimele zile din Siria spre Podişul Golan, o zonă aflată sub controlul Israelului din anul 1967. Armata israeliană a stabilit că obuzele nu au fost lansate intenţionat, ci au ajuns eronat pe teritoriul israelian, în cadrul confruntărilor armate dintre forţele opoziţiei siriene şi trupele subordonate regimului Al-Assad, informează ziarul Haaretz.
"Considerăm că regimul de la Damasc este responsabil de ceea ce se întâmplă de-a lungul frontierei", a atras atenţia vicepremierul israelian Moshe Ya'alon.
"În cazul în care conflictul din Siria se va extinde în direcţia noastră, vom şti cum să apărăm cetăţenii statului Israel şi suveranitatea israeliană", a adăugat oficialul israelian.
Israelul a anexat oficial Înălţimile Golan în anul 1981, deşi decizia nu este recunoscută la nivel internaţional. Siria insistă că teritoriul strategic îi aparţine şi a negociat situaţia cu statul evreu. Deşi cele două state au semnat un acord privind demilitarizarea zonelor de frontieră, practic sunt în război în continuare, pentru că nu există niciun acord de pace.