Citeşte articolul scris de Daniel Nanu în hotelul unde Mircea Lucescu a discutat cu prietenii şi jurnaliştii români după înfrîngerea din ultimele secunde în faţa lui Chelsea.
Puterea de a o lua mereu de la capăt » Povestea cîtorva ore nocturne petrecute la Londra alături de Mircea Lucescu
Seara suferinţei de pe "Stamford Bridge" se încheiase pentru antrenorul în vîrstă de 67 de ani. Mai tîrziu, la hotel, şi-a amintit frumoasele momente trăite în capitala Angliei. Lîngă el, ţinîndu-l de braţ, era Marilu. Nepoata sa, fata lui Răzvan care studiază la Londra.
Cînd a aflat că merg la Londra pentru Chelsea cu Şahtior, George Ciucă, fondatorul "Blue Lions", fan-clubul unei echipe despre care Traian Radu Ungureanu spune că "am ţinut cu cea mai frumoasă formaţie care nu mai există azi", m-a dădăcit o jumătate de oră. "Vezi, cum ieşi din metrou şi faci la stînga spre stadion, o să-l vezi pe Bob. I se spune «Bob T-Shirts». Pe vremuri vindea tricouri. Acum are o tarabă cu tot felul de suveniruri. E agreat de club. La finala Cupei Angliei cu Portsmouth, din 2010, s-a dus la fanii adverşi şi le-a zis: «Ne daţi steagul sau trebuie să vă iau la bătaie?». I-au dat steagul. Bob n-a mişcat un deget".
"Bob T-Shirts"
Am coborît la "Fulham Broadway". Am cotit la stînga. Pe "Bob T-Shirts" l-ar fi găsit şi Stevie Wonder. Omul e cît o jumătate de tarabă. "Hi, Bob. I'm friend with George, from Romania". Cînd aude cu cine sînt prieten, Bob mă ia în braţe. Şi are nişte braţe cam cum avea "Buză de Iepure" în filmele cu "Mărgelatu". "Giorgiiii! My friend Giorgiii!". Bob e băiat. Vinde fulare jumătate Chelsea, jumătate Şahtior cu zece pounds. "Discount for you. Five pounds... No, for Giorgi's friends, four!... It's a difficult match, my friend. Dangerous team, dangerous coach. Tell me his name". "Lucescu". "Yes. «Lăcescuu»".
"Hyde Park", 1969 @
