Sute de mii de argentinieni au ieşit joi pe străzi. Ei au protestat faţă de o eventuală realegere a preşedintei Cristina Kirchner. Argentinienii au denunţat însă şi corupţia guvernanţilor, dar şi inflaţia şi sărăcia. Protestele masive încep să semene cu ce s-a întâmplat în anii '90, când ţara a fost în pragul războiului civil.
Înarmaţi cu oale şi tigăi, în care izbeau cu putere, sute de mii de oameni au ieşit joi la protest în toate oraşele mari ale Argentinei. Chemarea a fost făcută pe reţelele sociale. Prima revendicare: a împiedica realegerea actualului lider al ţării, preşedinta Cristina Kirchner.
Kirchner, al cărei soţ, Nestor, a fost şi el preşedinte, a fost deja aleasă de două ori: în 2007 şi 2011. Tot mai mulţi deputaţi din partidul peronist aflat la putere propun modificarea Constituţiei, în aşa fel încât "noua Evita Peron" a Argentinei să poată candida a treia oară în 2015. 80% din populaţie nu e de acord cu o asemenea decizie, potrivit sondajelor citate de Le Figaro.
Cristina Kirchner a răspuns destul de arogant protestatarilor, estimează The Guardian: "E uşor să conduci o ţară în vreme de boom economic, dar încearcă să faci asta când economia se prăbuşeşte".
Oameni au strigat "Nu ne e frică!" şi "Opriţi valul de crime, opriţi corupţia şi spuneţi NU reformei constituţionale!". Părinţi cu bebeluşi în cărucior şi bunici în scaune cu rotile s-au alăturat protestului. Un alt motiv la fel de mare de nemulţumire este inflaţia galopantă. Nivelul ar fi, oficial, de 10%, dar economiştii susţin că preţurile cresc de trei ori mai repede de fapt.
Cei mai mulţi argentinieni încă îşi amintesc criza ce a dus la falimentul ţării şi aproape la război civil. În 2001, după patru ani de recesiune şi mai multe împrumuturi la FMI, nenumărate măsuri de austeritate, Argentina a intrat în faliment. Moneda s-a devalorizat cu 300% în trei luni. Şo