„Primul meu salariu de rezident în anul I la obstetrică-gine-cologie a fost, în 2007, de 390 de lei, iar eu veneam din provincie, dintr-o familie săracă, mama avea pensie de 500 de lei. Cum aş fi putut eu să supravieţuiesc în Bucureşti, să plătesc chiria pentru garsoniera în care stăteam, să mănânc, să mă îmbrac, să-mi cumpăr toate tratatele după care trebuia să învăţ, reviste medicale şi tot ce trebuia? Vă răspund eu simplu: când am intrat în spital, am început să iau şpagă. Asta a fost singura metodă prin care am putut să învăţ această meserie", îşi începe povestea, un tânăr medic specialist. Ca să ajungă însă la „privilegiul" de a lua şpagă, adică să treacă cu bine de exigentul examen de rezidenţiat, tînărul medic, pe nume Radu, a trebuit să înveţe susţinut un an întreg, ultimul din facultate. „Mi-am dorit enorm să fac această meserie", spune el. Pe lista cu persoanele admise la rezidenţiat, Radu şi-a văzut numele printre primele 30.
Medicul, un bărbat robust, cu alură de sportiv, îşi rezumă pragmatic, în câteva propoziţii, viaţa. Provine dintr-o familie cu un singur părinte, tatăl a murit de mult, iar mama este o pensionară obişnuită, care rar a vrut să-şi părăsească gospodăria dintr-o localitate de munte, chiar şi pentru câteva zile. „Se mân-dreşte la tot satul că fiu-su a ajuns medic la Bucureşti. Sunt mândria ei", spune tânărul, cu o emoţie bine cântărită. De altfel, Radu e tipul de bărbat care nu-şi încarcă afectiv povestea. Vorbeşte clar, franc, logic despre problemele sistemului medical, un sistem ale cărui hibe le-a analizat cu atenţie, precum infractorul care dă târcoale casei, pe care vrea s-o deschidă prin efracţie. „Sistemul e ostil celor care nu-l cunosc, de aia pleacă atâţia dincolo", punctează el. Pentru Radu au urmat cinci ani grei de rezidenţiat într-un spital mare din Bucureşti, cinci ani în care singura sursă de venit care i-a asigura