Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu Online cu candidatul PP-DD pentru Colegiul 3, Camera Deputaţilor Andrei-Răzvan Condurăţeanu - „Proiectele pe care le am nu vreau să rămână la sertar, o să mă lupt ca ele să vină în slujba cetăţeanului"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 9 noiembrie 2012 ·

De ce doriţi să fiţi, pentru următorii patru ani, reprezentant al forului Legislativ? Sunteţi un personaj relativ nou în viaţa politică din Constanţa. Ce v-a determinat să candidaţi pentru un post de deputat?

Pentru că am experienţa politica îndelungată, pentru că eu consider că pot să ajut prin experienţa pe care am dobândit-o şi pentru că vreau să fac ceva pentru oameni. Consider că, fiind cameră decizională pentru majoritatea actelor normative, din Camera Deputaţilor îmi pot aduce contribuţia pe zona socială, unde am experienţă.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră Parlamentul României?

Parlamentul reprezintă o instituţie serioasă, o instituţie care trebuie să rămână un for suprem în stat şi reprezintă locul unde fiecare dintre cei care ajung acolo pot spune ceva.

Care este diferenţa între o persoană cu drept de vot şi una fără drept de vot?

Consider că fiecare persoană poate să-şi exercite sau nu votul în funcţie de propria sa conştiinţă.

Ce reprezintă statul de drept şi statul democratic?

Statul de drept reprezintă instituţiile care trebuie să-şi facă datoria vizavi de oameni şi de stat, iar statul democratic este statul în care fiecare cetăţean poate să-şi spună punctul de vedere.

Cum caracterizaţi campaniile electorale din România?

Am participat la mai multe campanii electorale. Campaniile ar trebui făcute pe proiecte şi idei şi nu pe lupte electorale, evident urmând structura candidatului.

Consideraţi că în România există doctrine politice?

Da, consider că există doctrine politice. Fiecare partid trebuie să-şi menţină propria doctrină. PP-DD îşi propune să meargă cât mai aproape de oameni, doctrina socială.

Care consideraţi că este ponderea contribuţiei partidului politic în câştigarea alegerilor?

Ponderea puterii partidelor politice rămâne în continuare mare, dar contează ce ar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 23 minute
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 2 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 2 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 52 minute
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum o ora
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

HotNews acum 28 minute
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Calendar ortodox, 12 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi

Rezultate alegeri locale 2024. Liberalul Călin Bibarţ a câştigat un nou mandat la Primăria Arad

HotNews acum o ora
Actualul primar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibar, a câştigat un nou mandat cu 28,47% din voturi (15.067), potrivit rezultatelor finale publicate de Biroul Electoral Municipal Arad, în timp ce pe locul doi s-a clasat candidatul ADU, deputa

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°