Meseria de spion stă sub semnul paradoxului: există multe cărţi şi filme din care publicul crede că a înţeles „despre ce e vorba“, dar nu se vorbeşte mai deloc despre realitatea ei cotidiană. Nici nu se poate.
E pusă sub semnul secretului. În plus, în România tranziţiei aproape orice discuţie pe această temă a fost marcată de trecutul recent (percepţia publică fiind dominată de „băieţii cu ochi albaştri“ care săvîrşeau abuzuri în vremea dictaturii) sau a eşuat în senzaţionalism. Şi totuşi, pe lîngă faptul că e foarte veche, e o meserie practicată peste tot. Nici un stat nu se poate lipsi de serviciile de informaţii. Iar dincolo de studiile geopolitice, strategice, de cărţile docte scrise de specialişti în domeniu, într-un limbaj tehnic, profesia aceasta e făcută de nişte oameni. Aşa că, fără să ne intereseze nici dezvăluirile senzaţionale, nici studiile „macro“ pe probleme de securitate, am încercat să aflăm mai multe despre dimensiunea umană, intelectuală şi culturală a meseriei de spion.
Invitaţi în studioul RFI România alături de Laurenţiu Diaconu-Colintineanu: Mircea VASILESCU (redactor-şef Dilema Veche) si Oana Popescu (vicepreşedintă a Asociaţiei GlobalFocus)
Emisiunea Punerea pe gânduri din 8 noiembrie 2012
Meseria de spion stă sub semnul paradoxului: există multe cărţi şi filme din care publicul crede că a înţeles „despre ce e vorba“, dar nu se vorbeşte mai deloc despre realitatea ei cotidiană. Nici nu se poate.
E pusă sub semnul secretului. În plus, în România tranziţiei aproape orice discuţie pe această temă a fost marcată de trecutul recent (percepţia publică fiind dominată de „băieţii cu ochi albaştri“ care săvîrşeau abuzuri în vremea dictaturii) sau a eşuat în senzaţionalism. Şi totuşi, pe lîngă faptul că e foarte veche, e o meserie practicată peste tot. Nici un stat nu se poate lipsi de serviciile de informaţi
