- Interviu cu sculptorul Dumitru Radu - Privind din unghiul importanţei artistului în peisajul cultural al unei ţări, nu poţi să nu recunoşti că, fără aportul său la marele spectacol al creaţiei umane, lumea ar fi mai săracă şi infinit mai tristă. Dar fixarea în cuvinte a contribuţiei unui artist la acest ”spectacol”, care a făcut posibilă evoluţia artelor, în general, nu este suficientă. Este nevoie de imaginea operei create, care vorbeşte mai bine despre artist şi despre drumul său, chiar într-o societate ostilă... Una care nu se ridică la înălţimea sa; care l-a abandonat. Sau i-a retezat aripile. Şi, totuşi, ce face un artist contemporan pentru a-şi continua drumul, chemarea?Am găsit un răspuns vizitând atelierul cunoscutului sculptor Dumitru Radu, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, secţia Arta Sacră, unde formează viitorii artişti sau... meseriaşi. Un sculptor care a pornit în viaţă cu sentimentul că nu trebuie să aştepţi nimic de la nimeni; totul depinde de tine. Şi nu s-a înşelat. În casa în care trăieşte, în Bucureşti, împreună cu soţia şi cele două fiice, şi-a construit un atelier. Iar de curând, la mansardă, şi-a făcut propria galerie; un adevărat muzeu al... devenirii sale; al privirii sale spre lume şi spre minunile ei; dar şi spre sine, spre chemarea în care crede. Şi pentru că vorbeam de imaginea operei create, care defineşte personalitatea artistului, arta lui Dumitru Radu pare, la prima vedere, un elogiu adus muzicii. În realitate, este un imn dedicat complexităţiişi rigorii unui concert: de alămuri; de întâmplări; de gânduri, de concepte, de multă disciplină şi rigoare. O rigoare ”de geometru”, s-a spus. Fără îndoială şi graţie lecţiei însuşite de la profesorii săi din Academia de Artă de la Cluj... Dar cel care l-a îndrumat spre sculptură, înainte de a intra la facultate, a fost profesorul şi sculptorul Ilarion Voinea de la Cluj... -