- În lumea noastră literară există multe reciprocităţi avantajoase şi câteva agende urmate cu fidelitate. Care este explicaţia faptului că textele semnate de Bianca Burţa-Cernat vin cu o analiză strânsă, fără menajamente, şi cu un verdict critic clar exprimat?

- Întrebarea ta - formulată atât de concis şi de la obiect - atinge două puncte nevralgice, diagnostichează două maladii ale spiritului critic în cultura română postdecembristă. Aş zice că sunt cele mai frecvente şi totodată cele mai îngrijorătoare: 1) dificultatea de a ne proiecta propriul parcurs intelectual, şi implicit de ne a articula propriul discurs public, în afara unor strategii şi tactici care ţin de ,,reciprocităţile avantajoase" şi 2) tentaţia ,,încremenirii" (ca să folosesc un termen binecunoscut...) într-un proiect ideologic, incluzând aici şi ideologiile estetice, prea puţin apt să se pună în permanenţă în discuţie şi să se deschidă spre alte orizonturi.

Aşa se face că, la mai bine de douăzeci de ani de la Revoluţie, sintagma ,,cultură critică" este încă întâmpinată cu o anume reticenţă, e receptată ca potenţial subversivă. Destabilizatoare întrucât ameninţă nişte cutume, nişte legi nescrise ale funcţionării câmpului nostru cultural. Do ut des...

Totodată, aşa se face că, la două decenii de la căderea comunismului, încă mai gândim în termeni de front, încă mai opunem maniheic ,,tabere", viziuni, concepte - nu vrem cu nici un chip să abandonăm logica excluzivă a lui ,,ori... ori..." în favoarea celei a lui ,,şi... şi...". Gândirea postmodernă - o gândire prin excelenţă ,,slabă", relativizantă, atentă la nuanţe, interogativă -, pe care mulţi dintre intelectualii noştri umanişti din generaţia de mijloc o invocă sistematic din 1990 (de multe ori fără să practice ceea ce predică...), se dovedeşte, din păcate, greu de pus la lucru în spaţiul public românesc, unde ecumenismul t