Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În lipsa fondurilor, în Muzeul de Istorie plouă

Publicat in Romania Libera, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Conducerea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa (MINAC) îşi face socotelile. Ca în fiecare an, se trage linie şi se calculează fondurile extrabugetare, rezultate din vizitele turiştilor şi din vânzările la standul cu suveniruri. Directorul MINAC, Gabriel Custurea, spune în privinţa încasărilor 2012 a fost la fel ca anul precedent. „A fost o vară bună. După ce se încheie bilanţul o să vedem cam câţi turişti am avut. Până pe la sfârşitul lunii septembrie, am făcut noi o socoteală şi din biletele turiştilor fuseseră adunaţi vreo 350 mii de lei. Până 20 noiembrie vor mai fi croaziere şi cu asta se încheie turismul anul acesta", spune managerul. Trist este că nu sunt bani pentru repararea acoperişului. „Plouă în instituţie, ne cade în cap acoperişul. Acesta a fost reparat, dar se pare că reparaţiile trebuie făcute mai des. În acest moment, ar trebui să se lucreze la pereţii clădirii şi la acoperiş. Sunt bucăţi din acoperiş care au zburat şi plouă înăuntru", a subliniat Gabriel Custurea. Muzeul a fost prins într-un proiect de reabilitare, dar care a vizat fundaţia instituţiei. În speranţa de a se găsi fonduri şi pentru acoperiş, conducerea a solicitat sprijinul Consiliului Judeţean, însă până în prezent nu a primit nici un răspuns.

Bani cu ţârâita

Bani ar avea muzeul de primit şi de pe urma lucrărilor la autostradă, de pe tronsonul Cernavodă-Medgidia, însă deocamdată instituţia are de finalizat apoartele finale. Specialiştii care au lucrat acolo îşi aşteaptă salariile pentru munca prestată. În total, ar fi vorba de peste 500 de mii de lei. „Ne-am terminat treaba de acum un an. Intrăm în al doilea an. Oamenii au primit anul acesta o singură tranşă, în vară. Cu banii aceştia am putea în primul rând să ne plătim salariile. Noi ne câştigăm salariile, în procent de 60% sunt banii noştri", a adăugat directorul MINAC.

Conducerea Muzeului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 44 minute
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 44 minute
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Elon Musk se întoarce împotriva lui Nigel Farage şi cere un nou lider al Reform UK

News.ro acum 2 ore
Elon Musk a afirmat că partidul britanic de extremă dreapta Reform UK trebuie să îşi schimbe liderul, Nigel Farage, pe care l-a susţinut până acum. „Partidul Reform are nevoie de un nou lider. Farage nu are ceea ce trebuie”, a scris Elon Musk pe reţ

Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România, ucis de ucraineni în Kursk

Ziare.com acum 2 ore
Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România pentru că acesta spiona pentru Rusia, a murit în luptele din Kursk, anunță surse din Rusia. Informația nu a fost confirmată oficial, dar a fost preluată de numeroase canale de Teleg

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 5 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°