O lună începând de ieri, precipitaţiile de toamnă-iarnă se vor combina cu o ploaie de promisiuni bombastice, de dezvăluiri făcute de hoţi care strigă "hoţii" şi de figuri, multe cvasinecunoscute, care vor să ajungă în Parlament. A început oficial campania electorală, vom avea din nou sute de kilometri de autostradă, pensii şi salarii mari, impozite mai mici. Pentru o lună, apoi ne revenim.
Aşa cum "Urmăreşte banii" este deviza jurnaliştilor care nu ştiu de unde să apuce un fir de informaţie, "Al cui eşti tu?" ar trebui să fie întrebarea pe care alegătorii să şi-o pună când privesc un candidat. Pentru că această întrebare face legea în politica românească, precum şi peste Ocean. Toată lumea depinde şi datorează ceva la toată lumea.
"Garantat Vanghelie" a ajuns o etichetă celebră atunci când a fost purtată umil de profesoara Ecaterina Andronescu, pentru a câştiga un loc de parlamentar dintr-un colegiu din sectorul 5, unde primarul Marian Vanghelie câştigă mandat după mandat. Marian Vanghelie garantează pentru mulţi. La rândul lor, mulţi îi sunt recunoscători, fie că vor, fie că nu.
Reuşita vicepreşedintelui PSD Marian Vanghelie, din ultima săptămână, este un exemplu perfect pentru această iţăraie de relaţii şi funcţii obţinute pe şest, prin trocuri de tipul "o mână spală pe alta". A reuşit să-şi vadă numiţi doi oameni în poziţii calde, numai bune de muls: unul la şefia Societăţii Naţionale a Apelor Minerale din România, altul la şefia Metrorex.
Al cui eşti tu?, eşti îndreptăţit să întrebi, atunci când vezi că un fost preot a fost bun de administrator al cimitirelor şi crematoriilor din Bucureşti, apoi priceput la patrimoniul turistic al Căilor Ferate Române, iar acum gestionează izvoarele de apă minerală şi cele balneo-climaterice din România. Răspunsul: "Garantat Vanghelie".
Al cui eşti tu?, vei putea întreba, când vezi că un anonim