Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cosmote a înregistrat în primele nouă luni venituri şi profit EBITDA în creştere

Publicat in Curierul, sâmbătă 10 noiembrie 2012 ·

Veniturile operatorului au crescut cu 2,1%, iar profitul înainte de taxe a urcat cu 27,4%

Veniturile Cosmote România au crescut cu 2,1% în primele nouă luni, la 349,1 milioane de euro, în timp ce profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) a avansat cu 27,4%, la 89,2 milioane de euro. În primele nouă luni ale anului trecut, Cosmote a consemnat venituri de 341,9 milioane de euro şi un profit EBITDA de 70 de milioane de euro.

Numărul de clienţi s-a situat la 6,4 milioane în luna septembrie, la fel ca la jumătatea anului. Dintre aceştia, 24,1% sunt clienţi cu abonamente, iar restul utilizatori de servicii preplătite. Venitul mediu pe utilizator a avansat cu 1,5% în primele nouă luni, ca urmare a soluţiilor competitive lansate pentru segmente specifice de clienţi, se arată într-un comunicat al grupului elen OTE.

Pe segmentul clienţilor business, Cosmote România a înregistrat o creştere de 32% faţă de trimestrul al treilea al anului trecut. Baza de clienţi pentru servicii 3G a crescut cu 12% în intervalul analizat.

În trimestrul trei veniturile Cosmote nu au avut o evoluţie pozitivă

Veniturile Cosmote România au scăzut cu 2,2% în trimestrul al treilea, de la 120,6 milioane de euro anul trecut la 118 milioane de euro. Declinul a fost cauzat în parte de reducerea cu 6% a veniturilor din servicii, în urma a două scăderi consecutive a tarifelor de interconetare în martie şi septembrie.

Profitul EBITDA al companiei a avansat în trimestrul al treilea cu 16,3%, de la 29,5 milioane de euro la 34,3 milioane de euro. "Rezultatele celui de-al treilea trimestru au fost în linie cu obiectivele noastre. Am înregistrat o creştere semnificativă pentru majoritatea indicatorilor, în pofida dificultăţilor economice şi de reglementare, competiţiei strânse şi necesitatăţii investiţiilor solide", a declarat directoru

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°