Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Chişineu-Criş va funcţiona, de anul viitor, o grădiniţă modernă

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 10 noiembrie 2012 ·

Dezvoltarea pe care a întregistrat-o cel puţin în ultimul deceniu oraşul Chişineu-Criş este cunoscută, fiind de-acum arhicunoscut faptul că oraşul Chişineu-Criş este practic un oraş fără şomeri.

Multitudinea investitorilor – străini şi români pe care a reuşit să-i atragă administraţia oraşului, prin diverse facilităţi oferite, a făcut ca numărul locurilor de muncă să fie de ordinul miilor, trendul fiind de creştere. Prin urmare, atât locuitorii oraşului cât şi locuitorii tuturor comunelor din vecinătate au ajuns să beneficieze de pe urma acestei dezvoltări deosebite care creează stabilitate. Ca urmare, în Chişineu-Criş sunt multe familii tinere şi mulţi copii, necesitatea creşterii numărului de locuri în grădiniţe fiind mai mult decât evidentă.

„Am iniţiat demersuri pentru ca vechea grădiniţă din Piaţa Avram Iancu să fie extinsă, reabilitată şi adusă la standarde moderne şi asta doar din fonduri de la bugetul local. Acest obiectiv este în curs de realizare şi pentru aceasta vom aloca în final circa 20 de miliarde lei vechi. Sperăm că nu vor interveni obstacole care să întârzie lucrările care la începutul anului viitor vor fi terminate parţial şi în cel mult un an se vor termina în totalitate –inclusiv dotările exterioare. Vorbim aici de faptul că locaţia are şi un spaţiu în exterior, o curte unde vor fi amenajate spaţii verzi pentru jocul copiilor. Aici vor funcţiona atât secţii cu program prelungit cât şi cu program normal şi când va fi gata va fi una din cele mai moderne obiective de acest fel din zonă“ ne spunea recent primarul oraşului, Gheorghe Burdan.

Dezvoltarea pe care a întregistrat-o cel puţin în ultimul deceniu oraşul Chişineu-Criş este cunoscută, fiind de-acum arhicunoscut faptul că oraşul Chişineu-Criş este practic un oraş fără şomeri.

Multitudinea investitorilor – străini şi români pe care a reuşit să-i atragă administr

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 23 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 8 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°