De vineri, vacarmul electoral a căpătat statut oficial. Motiv să-i invidiem iarăşi pe americani - care tocmai au ieşit din luna promisiunilor. În România, dacă nu te uiţi la ştiri, e linişte. Dacă te uiţi, rişti mai degrabă să te enervezi decât să lămureşti vreo dilemă în legătură cu cei care concurează în colegiul local.

Ca de obicei în campaniile de la noi, prea puţine sunt subiectele de interes real care vor fi dezbătute public, iar şi mai puţine dintre aceste subiecte vor avea parte de un schimb de replici decente între candidaţi. În marea lor majoritate, politicienii încă trec rezolvarea problemelor ţării prin filtrul avantajului personal, fie el cât de mic sau indirect. Ştim deja că nu există ales devotat alegătorilor, astfel că votul de pe 9 decembrie s-ar irosi degeaba dacă ar fi să ne luăm după promisiuni. În consecinţă, cea mai bună alegere va fi cea făcută pe baza a ceea ce vor spune candidaţii despre evenimentele care urmează să ne afecteze în viitorul apropiat, ce rezolvări sunt pentru cele rele şi cum pot fi continuate cele de bun augur. Cei aflaţi la putere trebuie să aducă şi probe, pentru că deţin pâinea şi cuţitul. Adică, spre exemplu, degeaba spune premierul "vrem să mărim pensiile în 2013", iar unele televiziuni îi ţin isonul întrerupându-şi programele şi anunţând marea veste cu litere de-o şchioapă pe fond galben. Mai sunt câteva milioane de oameni în ţara asta care vor acelaşi lucru, dar pentru ei nicio televiziune nu-şi va întrerupe programul. Cu totul altceva ar fi fost dacă prim-ministrul venea cu Monitorul Oficial în studioul tv şi arăta "minunea" publicului: am dat literă de lege, de la 1 ianuarie mărim cu atât la sută! Dar el nu poate face asta şi atunci încearcă metoda cu aburi: "vrem să", "va fi aşa", "peste patru ani vom avea". Şi prin 2004 s-a auzit un îndemn antologic - "Să trăiţi bine!" - însoţit de o promisiune de sa