Slovenii sunt chemaţi să-şi aleagă un nou şef de stat în timpul primului tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, în timp ce nemulţumirea este în creştere în această mică ţară din zona euro, aflată în recesiune.
Pentru prima dată de la crearea acestui stat cu două milioane de locuitori, din fosta Iugoslavie, numai trei candidaţi se află în cursă pentru această funcţie, în mare măsură onorifică. De obicei, numărul acestora este cuprins între şase şi nouă.
Campania celor trei nu a trezit un interes crescut în rândul slovenilor, aceştia din urmă fiind mai preocupaţi de rata ridicată a şomajului (11,6 la sută din populaţia activă, în luna august) şi de măsurile de austeritate implementate de guvernul de centru-dreapta al lui Janez Jansa.
Principalele sindicate au făcut apel la o mare manifestaţie împotriva austerităţii, la 17 noiembrie, demonstraţia urmând să fie îndreptată în special împotriva scăderii salariilor funcţionarilor şi reducerii ajutoarelor sociale.
"Nicio schimbare nu va avea loc, exceptând, poate, la nivel simbolic", dacă, ipoteză improbabilă, preşedintele în exerciţiu Danilo Türk (centru-stânga), în vârstă de 60 de ani, nu ar câştiga un al doilea mandat de cinci ani, a declarat pentru AFP Matevz Tomsici, profesor la Facultatea de Studii Sociale Avansate Nova Gorica.
Favorit în sondaje, Danilo Türk, fost profesor de drept, care a lucrat în calitate de diplomat la Naţiunile Unite, este susţinut de principalul partid de opoziţie, Slovenia Pozitivă, al primarului Ljubljanei, Zoran Jankovici (centru-stânga).
Principalul său rival este Borut Pahor, în vârstă de 49 de ani, fost premier socialist, susţinut de Partidul Social Democrat (DS) şi de micuţul partid "Lista cetăţenilor", membru al coaliţiei la putere.
Milan Zver, în vârstă de 50 de ani, deputat european şi fost ministru al Culturii, este candidatul puter