Marian Petrache, șeful CJ Ilfov, a fost implicat, în această după-amiază, într-un accident rutier pe centura Capitalei. El a rănit două persoane și s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală.
Potrivit polițiștilor, Marian Petrache, care se afla la volanul unui autoturism Audi și nu ar fi acordat prioritate. În urma accidentului, două persoane au fost rănite, victimele fiind transportate la Spitalul Elias.
"Sunt bine şi suntem cu toţii la Spitalul Elias. Şi mie şi şoferului din cealaltă maşină ni s-au făcut teste de alcoolemie şi au ieşit zero. Un copil care se afla într-una dintre maşini are buza spartă, este bine, ceilalţi pasageri nu au nimic. Poliţia cercetează şi nu fac niciun comentariu pe baza a cui este vina", a declarat Marian Petrache, potrivit rtv.net.
Șeful CJ Ilfov s-a ales cu dosar penal și permisul suspendat.
"Permisul i-a fost suspendat până la finalizarea cercetărilor. De asemenea, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că niciunul dintre şoferii implicaţi nu consumase alcool", au declarat, pentru mediafax.ro, oficiali de la Poliția Ilfov.
CITIȚI ȘI: Accident cu șapte victime pe DN 2! Copil în stare gravă, dus cu elicopterul la spitalAccident grav pe A2. O femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite