Solicitare mai puțin obișnuită pentru medicii de la Ambulanță. În această dimineață, în jurul orei 10.00, medicii de la SAJ Pașcani au fost solicitați să intervină în suburbia Lunca cu scopul de a acorda sprijin medical unor copilași. Doi luncași au auzit, în timp ce treceau pe lângă un șanț adânc, zgomote asemănătoare plânsetului de bebeluși.Speriați că ar putea fi niște copii, aceștia au pus mâna pe telefon și au apelat numărul de urgență 112.
„La fața locului ne-am deplasat atât noi cât și un echipaj EPA (Echipaj de Prim Ajutor – n.r.). Când am ajuns la locul solicitării s-a descoperit faptul că este vorba despre șase cățeluși mici care se aflau într-un cauciuc de mașină. Zgomotele scoase de ei se puteau asemăna, de la distanță, ca niște zgomote produse de copii și de aceea cuplul a sunat de urgență. Spre fericirea noastră s-au înșelat”, au declarat medicii de la Serviciul de Ambulanță Pașcani.
La locul respectiv s-au adunat mulți localnici. Când au văzut că din șanțul respectiv sunt scoși niște căței, o parte dintre ei au adoptat fiecare câte unul.
Solicitare mai puțin obișnuită pentru medicii de la Ambulanță. În această dimineață, în jurul orei 10.00, medicii de la SAJ Pașcani au fost solicitați să intervină în suburbia Lunca cu scopul de a acorda sprijin medical unor copilași. Doi luncași au auzit, în timp ce treceau pe lângă un șanț adânc, zgomote asemănătoare plânsetului de bebeluși.Speriați că ar putea fi niște copii, aceștia au pus mâna pe telefon și au apelat numărul de urgență 112.
„La fața locului ne-am deplasat atât noi cât și un echipaj EPA (Echipaj de Prim Ajutor – n.r.). Când am ajuns la locul solicitării s-a descoperit faptul că este vorba despre șase cățeluși mici care se aflau într-un cauciuc de mașină. Zgomotele scoase de ei se puteau asemăna, de la distanță, ca niște zgomote produse de copii și de ac