Poliţiştii au luat la puricat, vineri seara, parcările aeroporturilor Henry Coandă şi Băneasa, în căutarea taximetriştilor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor.
Astfel, din cele 89 de taxiuri verificate de poliţişti, la 52 dintre acestea au fost găsite nereguli.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), cu ajutorul acestui control, au fost date 13 sancţiuni pentru nerespectarea reglementărilor din Legea 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 39, în legătură cu OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a acestor sancţiuni se ridică la 39.160 de lei.
Controalele la taxiuri au fost intensificate după ce, la jumătatea lunii august, o japoneză de 20 de ani a fost acostată în Aeroportul "Henri Coandă", urcată într-un taxi şi dusă până la marginea unei păduri din Corbeanca, unde a fost tâlhărită şi ucisă.
În plus, autorităţile au decis ca aeroporturile şi gările mari să fie patrulate permanent de echipe mixte, formate din poliţişti şi jandarmi, care, alături de restul structurilor cu atribuţii de pază, vor supraveghea inclusiv activitatea taximetriştilor din zonă.