* bărbatul, în vârstă de 29 de ani, bolnav de schizofrenie paranoidă, se afla în curtea spitalului, la plimbare * din câteva mişcări s-a căţărat într-un copac, iar de aici, pe acoperiş * după circa 20 de minute, pacientul a coborât, la vederea echipajelor Poliţiei şi Pompierilor
Agitaţie mare ieri în faţa Spitalului de Psihiatrie Brăila, după ce un un pacient s-a urcat pe acoperişul clădirii. La faţa locului au ajuns echipaje ale Poliţiei şi Pompierilor, iar incidentul s-a încheiat în câteva zeci de minute, bolnavul ajungând în siguranţă la sol.
Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, care suferă de schizofrenie paranoidă, se afla în curtea spitalului la plimbare când, la un moment dat, s-a apropiat de un copac şi s-a cocoţat în el şi, de aici, a sărit pe acoperiş. Bolnavul era internat la Brăila de joi seara, fiind transferat de la Spitalul Judeţean Slobozia, care nu are secţie de Psihiatrie. Se pare că pacientul avea o nemulţumire legată de papuci, pe care nu-i găsea, aşa că s-a urcat pe clădire. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Pompierilor şi Poliţiei şi după circa 20 de minute bărbatul s-a hotărât să coboare. Potrivit informaţiilor furnizate de către conducerea unităţii spitaliceşti, bolnavul nu şi-a exprimat însă vreo doleanţă şi nici nu a ameninţat că se aruncă de pe acoperiş. "A fost un gest de bravadă, nu o tentativă de suicid. Evenimentul s-a rezolvat în scurt timp. Au fost chemaţi Pompierii şi Poliţia, pentru că ar fi putut să aibă doleanţe, însă nu a fost aşa. La vederea girofarurilor aprinse, pacientul probabil că s-a speriat şi s-a dat jos, la fel cum s-a urcat. A fost cooperant şi nu am ce să reproşez nimic angajaţilor pentru apariţia acestui eveniment", ne-a declarat Florentin Crăciun, managerul Spitalului de Psihiatrie. Un supraveghetor la 50 de pacienţi
Apariţia unor astfel de incidente este greu de prevenit, având