Şcolile Spiru Haret sunt martorii unei epoci în care grija pentru luminarea poporului şi creşterea deşteaptă a viitorului copiilor a dus la punerea la punct şi ducerea la bun sfârşit a unui plan minunat: ridicarea de şcoli, ridicarea de şcoli chiar şi într-un cătun.
Acestea se întâmplau după anul 1864, când este promulgată Legea Instrucţiunii Publice ce punea în practică principiile moderne ale unui învăţământ public, general, gratuit şi obligatoriu. "Evident că din aplicarea acestor principii s-a născut necesitatea existenţei de localuri adecvate procesului de învăţământ, într-o Românie în care învăţământul rural, mai ales, era aproape inexistent. În consecinţă, după instituţionalizarea procesului de învăţământ prin crearea de ministere şi organisme care să coordoneze modernizarea învăţământului public( Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii a luat fiinţă în iunie 1862), după promulgarea de legi şi reglementări, au apărut firesc şi marile personalităţi de numele cărora se leagă dezvoltarea Şcolii româneşti”, ne spune doamna conferenţiar univesitar dr. Paulina Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti(MNSDG).
Una dintre aceste minţile luminate a fost Spiru Haret. "Personalitate enciclopedică, Spiru Haret a fost matematician, astronom, profesor, academician, dar mai ales a fost un mare reformator al şcolii. În perioada în care a deţinut funcţia de mininistru al învăţământului (31 martie 1897-30 martie 1899; 14 februarie 1901- 20 decembrie 1904; 12 martie 1907-27 decembrie 1910) s-au construit circa 2000 de şcoli după planuri standardizate.”
Pentru că muzeul, în vederea organizării părţii de sud, avea nevoie de o şcoală Spiru Haret, s-au format echipe de cercetători care au mers pe teren să descopere aceste comori. Aşa s-a născut Proiectul cultural "Şcolile Spiru Haret – program al arhitecturii comunitar
